UE nu poate spune pas în Darfur

Politica UE faţă de Darfur pare a fi atins un nou punct ruşinos, după ce miniştrii de externe au declarat la ultima lor întâlnire ceva de genul „nu este problema noastră". Pat Cox

Pe 23 aprilie, miniştrii de externe europeni s-au întâlnit şi au emis cea de a 20-a declaraţie în ultimii trei ani cu privire la criza din Darfur. Şi ce au spus? Au exprimat sprijinul faţă de propunerea lui Tony Blair de a impune o zonă fără trafic aerian pentru a pune în aplicare hotărârea Consiliului de Securitate din 2005 de interzicere a zborurilor militare peste Darfur? Nu. Au sprijinit declaraţia cancelarului german Angela Merkel, care lua în considerare aplicarea unor sancţiuni dure guvernului de la Khartoum? Nu. Au făcut ceva diferit faţă de precedentele 19 declaraţii ineficiente? Din păcate, nu.

În schimb, au pasat migea şi au declarat: "Consiliul (miniştrilor de externe) reiterează sprijinul său pentru ca ONU să recurgă la noi măsuri". Cu alte cuvinte: să se ocupe ONU de problemă.

Adoptarea unor măsuri efective la nivelul ONU ar fi ceva ideal, dar progresul a fost extrem de mic.

Conducerea sudaneză şi ONU au căzut de acord în noiembrie asupra unei unităţi militare comune, compusă din trupe ONU şi ale Uniunii Africane, care să fie trimise în teren în trei etape. Dar de atunci, guvernul de la Khartoum a întârziat amplasarea acestei unităţi prin numeroase manevre diplomatice şi printr-o atitudine generală refractară.

UE şi statele sale membre au un rol-cheie în a pune presiune pe guvernul de la Khartoum. Guvernul SUA se îndreptă în această direcţie, dar nu va putea reuşi singur. Există măsuri practice pe care UE le poate adopta şi care ar îmbunătăţi eficacitatea eforturilor ONU.

Cum poate interveni UE

În primul rând, miniştrii de externe UE ar trebui să urmeze cererea Parlamentului European şi să impună sancţiuni orientate către oficialii sudanezi şi către complicii lor, care au fost identificaţi de Comisia de Anchetă ONU ca fiind responsabili de crime împotriva umanităţii în Darfur. Bunurile lor în Europa ar trebui îngheţate, şi ar trebui să li se interzică să călătorească în UE, aşa cum se întâmplă în cazul altor criminali din ţări ca Burma sau Uzbekistan, ca să nu mai menţionăm Zimbabwe, pentru care interdicţia a fost extinsă chiar în această lună.

În al doilea rând, UE ar trebui să ţintească fondurile regimului sudanez şi investiţiile străine. UE şi ţările membre ar trebuie să adopte o legislaţie care să interzică companiilor cu sediul în UE să aibă legături directe cu petrolul sudanez şi cu industria colaterală, şi să acorde sprijin guvernului autonom din Sudanul de Sud.

În al treilea rând, UE ar trebui să investigheze conturile offshore ale companiplor sudaneze şi ale entităţilor economice afiliate Partidului Congresului Naţional, formaţiune aflată la conducere în Sudan. S-ar crea astfel cadrul pentru sancţiuni împotriva entităţilor comerciale ale regimului, care formează principala sursă de finanţare a miliţiilor guvernamentale care conduc atrocităţile din Darfur.

Niciuna dintre aceste mişcări nu ar submina eforturile ONU de a continua procesul de pace între guvernul sudanez şi grupurile rebele, ori dialogul politic. Din contră, o astfel de abordare duală ar putea furniza un real impuls pentru progres: va pune mai multă presiune pe guvernul de la Khartoum să se angajeze în mod serios în negocierile de pace şi va emite un mesaj clar comunităţii internaţionale: crimele împotriva umanităţii din Darfur nu vor fi tolerate. Măsurile punitive direcţionate sunt cea mai bună metodă de a descuraja guvernul sudanez să urmărească victoria militară, astfel încât pacea să fie cea mai bună opţiune pentru ambele părţi.

Guvernul de la Khartoum, în ciuda greşelilor sale, a răspuns în trecut la presiunea internaţională şi s-a angajat în găsirea unei soluţii politice, cel mai notabil moment fiind semnarea Acordului de Pace din 2005, care a încheiat un război lung de 20 de ani cu sudul ţării. Atunci, cererile comunităţii internaţionale au fost dublate de ameninţări puternice cu sancţiuni, inclusiv restricţii de călătorie pentru oficialii sudanezi şi sancţiuni împotriva Sudan Airways.

Actuala atitudine de retragere a UE încurajează guvernul de la Khartoum. La următoarea lor întrunire din 14-15 mai, miniştrii de externe europeni vor avea a 21-a şansă să-şi înveţe lecţia şi să aplice tipul de presiune care poate ajuta ONU să pună capăt ororilor.